Rețete de pește – File de șalău cu ierburi aromatice

Un pește alb, ușor, cu puține calorii și ideal pentru diete, șalăul este și deosebit de gustos. Poate fi preparat în diferite moduri, dar unul dintre cele mai sănătoase este la cuptor, cu unt, lămâie și ierburi aromatice.

Ingrediente:

  • 2 fileuri de șalău (sau orice alt pește preferați);
  • 2-3 căței de usturoi;
  • 50 de grame de unt;
  • o lingură ulei de floarea-soarelui;
  • o lămâie;
  • ierburi aromatice: rozmarin, busuioc, cimbru;
  • sare;
  • piper;
  • un vârf de cuțit fulgi de chilli.

Mod de preparare:

Se încinge cuptorul la 200 de grade Celsius și se pregătește o tavă care se unge cu puțin ulei. Fileurile de șalău se dau cu sare și piper și se pun în tavă. Usturoiul se curăță, se zdrobește și se adaugă peste pește. Lămâia se spală bine (se recomandă să se spele cu sare și cu bicarbonat de sodiu) și se taie în lungime, se stoarce și se pun feliile în tavă peste pește. La sfârșit se adaugă și fulgii de chilli și ierburile aromatice. Se unge o hârtie de copt cu unt și se învelește peștele, apoi se introduce la cuptor pentru 15-20 de minute. Dacă se dorește, după ce se scoate peștele din cuptor, se mai poate stoarce puțină lămâie și se adaugă extra usturoi sau se face un mujdei. Alături de fileurile de pește se poate servi orez, legume trase la tigaie, cartofi natur, cuscus și un vin alb sau roze, care merge perfect cu peștele.

Orice ați alege, poftă bună să aveți!

Please follow and like us:

Lasă un comentariu


RSS
Follow by Email
Facebook
YouTube
Centru virtual de promovare turistică în arealul FLAG Corabia
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.